Despre incidentele de miercuri seară. Unde se va ajunge?

Publicat in data de 13 mai 2011   ·   9 Comentarii

Meciul de miercuri seară, din Cupa României, dintre FC Brașov și Steaua, trebuia să fie o sărbătoare a întregului oraș. A fost vreme de 86 de minute, toată suflarea “stegară” fiind apoi cufundată în bernă. S-au vărsat lacrimi de jur împrejurul stadionului. Atât la Tribuna a 2-a, la Peluză sau la Tribuna 1, oameni, bărbaţi şi femei, bătrâni şi copii, împietriţi pe scaune, priveau în gol în timp ce lacrimile se evaporau pe obrajii fierbinţi. Tăcerea este cel mai bun remediu în astfel de momente, o contemplare a situaţiei pentru a ajunge în cele din urmă la concluzia că sfârşitul nu-i aici. La Peluza stadionului “Silviu Ploeşteanu”, liniştea meditaţiei avea să fie în scurt timp spartă de oameni care ar trebui să păzească şi să protejeze dar, în schimb, ameninţă, înjură şi lovesc la liber. Cronologia incidentelor În prima repriză, la puţin timp după începerea meciului, galeria “stegară” a afişat un mesaj de încurajare a echipei şi a aprins apoi câteva fumigene şi torţe pentru colorarea intensă a momentului. După ce fumul s-a risipit, diverşi suporteri au început să fie “culeşi” de firma de pază din mijlocul galeriei motivându-se că aceştia ar fi aprins materialele pirothenice. După simple discuţii şi puţine îmbrânceli, nimic spectaculos, ce au avut loce pe ultimul rând al peluzei, s-a ajuns la contacte fizice mai dure în momentul în care cei de la pază au început să tragă şi să împingă pe scările stadionului oameni cu totul şi cu totul nevinovaţi pe motiv că, cităm: “tu eşti beat!”. Fluturându-şi bastoanele în faţa suporterilor şi înjurându-i fără a fi provocaţi, după ce că aproape au distrus una din camerele cu care se filma incidentul şi l-au lovit cu bastonul în cap pe un suporter ce a avut apoi nevoie de intervenţia echipajului de pe Ambulanţă, cei de la “pază” ne-au promis că vor “discuta” cu noi după meci. Deşi, acel “las’ că vedeţi voi la final”, bănuiam că nu e chiar o invitaţie la un ceai de după-masă. Final de meci, final de vise pentru suporteri însă nu şi final de probleme. Fără a le mai spune nimic celor de la “pază”, fără a-i provoca cu absolut nimic, cei de la pază fixează un suporter izolat aflat pe scaun şi-l iau la întrebări cu privirea la incidentele de sus din prima repriza. Tema întrebărilor varia între “cum ţi-ai permis să mă înjuri tu pe mine?” şi “ce zici dacă-ţi dau una?”.  Desigur, întrebările erau precedate de o înjurătură venită din abisul urii lor. După ce respectivul suporter a dorit să aplaneze conflictul vorbindu-i frumos acelui “agen de pază”, s-a trezit lovit cu toate puterea peste faţă în timp ce se afla jos. Tot colegii săi de la firma “de pază” au intervenit râzând aşteptându-se la o replică din partea fanului pentru a-şi putea motiva bastoanele date apoi. Au intervenit însă în forţă ceilalţi suporteri aflaţi în peluză, pumnii şi bastoanele zburând cu o nonşalanţă totală. Suporterii care ieşiseră deja din peluză şi-au dorit să intre înapoi la aflarea veştii au fost împiedicaţi de jandarmi pentru a se evita escaladarea conflictului. Coborând din Peluză suporterii au continuau să fie loviţi mişeleşte şi ameninţaţi: “lasă că ne vedem noi în oraş!”. Replica fanilor era identică dovada faptului că s-a ajuns la un nivel de intoleranţă deosebit de periculos. Cireaşa de pe tortul conflictului din seara de miercuri s-a pus chiar în faţa stadionului, unde fanii îi aşteptau la discuţii privind comportamenul lor pe membrii firmei de “pază”. Considerându-şi, probabil, intelectul ameninţat de un eventual dialog, aceştia au dat buzna cu bastoanele în fani, lovindu-i cu picioarele pe cei aflaţi la pământ. Suporterii nu s-au lăsat mai prejos oferind o replică pe măsură acelor indivizi care pretind că asigură “paza şi ordinea” la meciuri dar care, de fapt, prin instigă şi fac abuz pe puterea ce le este oferită. De remarcat faptul că jandarmii din afara stadionului au intervenit în favoarea fanilor “stegari”, dându-şi seama de penibilul situaţiei în care intrase firma “de pază”. Din păcate, în urma unor lovituri foarte serioase primite cu bastonul, câţiva suporteri au fost la Spitalul Judeţean pentru a-şi ameliora starea. Nu afirmăm că fanii “stegari” au fost îngeraşi la acest meci. Da, i-au înjurat şi ei pe cei de la firma “de pază” însă numai după cei ei au fost cei înjuraţi primii şi după ce bastonul şi mâna le erau băgate-n gât fără motiv. “Aţi instigat la violenţă”, au încercat ei într-un moement de acalmie la finalul meciului să-şi motiveze intervenţia şi comportamentul, fapt ce ne face să credem că unii dintre “paznici” nu sunt tocmai în plenitudinea facultăţilor mintale când afirmă asmenea enormităţi. Pe străzi? Aici se va ajunge oare în cele din urmă? Deşi suporterii “stegari” ţipau şi ei cuprinşi de furia momentelor că pe străzi vor avea ac de cojocul “paznicilor” vizaţi, noi suntem totuşi adepţii crezului: “ceea ce s-a întâmplat pe stadion, rămâne pe stadion”. Dar se pare că cei de la “pază” nu împărtăşesc aceeaşi viziunea precum noi. În cursul serii de joi, 12 mai 2011, un suporter “stegar” a intrat într-un bar de pe strada Republicii unde a fost recunoscut şi agresat de circa 5-6 membri ai firmei de “pază” de la stadion. L-au bătut bine şi i-au promis că-şi vor continua cruciadă împotriva “nelegiuiţilor” Peluzei. Zilele acestea membrii galeriei “stegare” vor avea o întâlnire pentru a pune la punct ce este de făcut în continuare, ce măsuri se cad a fi luate în vederea rezolvării acestui conflict. E clar că s-a ajuns la un nivel fără precedent, motiv pentru care Liga Suporterilor Stegari cere conducerii FC Braşov înlocuirea firmei de pază cu oameni competenţi, care-şi cunosc rolul în cadrul unui meci de fotbal.
pixel Despre incidentele de miercuri seară. Unde se va ajunge?

Tags: ,

Spune-ti parerea!




***Nota: Moderarea comentariilor este activata si poate intarzia aparitia comentariului. Nu este nevoie sa retrimiteti comentariu.
Comentariile cu nickuri anonime sau cu adrese de mail gen "andrei@yahoo.com" nu vor aparea.

Comentarii (9)

  1. lup razvan spune:

    Thumb up 0 Thumb down 0

    nu se poate asa ceva

  2. FCD48 spune:

    Thumb up 0 Thumb down 0

    NU lasati steagu jos ati facut un spectacol frumos,ce pot sa zic cand citesc asemenea chestii abuzuri facute doar pentru niste vorbe . Daca totusi conducerea este amabila eu zic ca ar trebui schimbata firma aceasta de paza ,care recunosc mi s-au parut niste tampiti de ori cate ori am venit la Brasov.Sunt curios daca in finala vor mai fi atat de duri si cu chef de scandal..Numai bine !

  3. soso spune:

    Thumb up 0 Thumb down 0

    bha sa fie clar!!!!! ori noi ori ei in peluza !!!! da ce tot atat,dc nu au sarit la bataie cnd era toata peluza plina??? ce le era frica k eram prea multzi sau ce?? au curaj doar at cnd scot bastoanele??? prea de tot !!!! asa nu se mai poate!!!!! sa stea in zona tampon acolo unde le e locu!!! neaparat trebe sa ne adunam toti din peluza si sa avem niste discutzii referitore la problema asta!!!

  4. Alin spune:

    Thumb up 0 Thumb down 0

    si mai au pretentia sa nu le comentam nimic

  5. Vasi spune:

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Pacat, imi pare sa aud de aceste incidente, mai ales ca astmosfera a fost superba. Felicitari galeriei noaste. Unul din T1.

  6. Stegaru' spune:

    Thumb up 0 Thumb down 0

    nesimtiti ce sa mai ….

  7. andreas spune:

    Thumb up 0 Thumb down 0

    daca .. clubul fc brasov nu va lua atitudine cu privire la schimbarea firmei de paza.. si mai ales a lui dogaru… baietasu ala cu geaca de piele cu aere de sef… sunt sigur ca se va ajunge sa coste multi bani acest conflict. ce-i adevarat… sunt si “alte” metode pentru mustrarea baietasilor de la paza… dar sper sa nu trebuiasca sa le raspundem cu aceiasi moneda…

  8. ss spune:

    Thumb up 0 Thumb down 0

    bai deci prea de tot….am fost la meciu cu steaua…si m-au impins p degeaba…si injurat….asa ceva nu ee posibil….trebuie neaparat schimbati…

Abonează-te

RSS Află primul noutăţile "galben-negre". Abonează-te, scrie mailul tău mai jos.

DIN1936.RO

ŞTIRILE ZILEI

tata ucu - laurian taus 20 aprilie 2012   ·   Fara comentarii

Tata Ucu şi-a lansat cartea

N-aveai loc să arunci un ac în subsolul librăriei “Şt. O. Iosif” la lansarea cărţii ...

FC Brasov - Chiajna 10 aprilie 2012   ·   3 Comentarii

“Trăim bucuria gazonului verde” [...]

Cam așa sună un vechi cântec Stegar. Mă gândesc că la vremea în care acest ...

fcbrasov_concordiachiajna 9 aprilie 2012   ·   Fara comentarii

Avancronică FC Braşov – Concordia Chiajna

Astăzi stegarii se vor confrunta cu formaţia din Chiajna, aflată într-o postură grea, fiind pe ...

Snapshot_2012-04-09_141500 9 aprilie 2012   ·   Fara comentarii

Memorialul “Mihai Ivăncescu”

Astăzi a început cea de-a patra ediție a Memorialului "Mihai Ivăncescu", turneu ce va dura ...

Abonamente Gratis 4 aprilie 2012   ·   1 Comentariu

Listă câștigători abonamente: “De ce iubești FC Brașov”

Liga Suporterilor Stegari dorește să anunțe încheierea concursului cu abonamente gratuite la peluză. În urma ...

Calendar Evenimente

There are no upcoming events.

Galerie Foto

FC Brasov - Politehnica Timisoara img_0133 5718 Dinamo - FC Brasov 8036 FC Brasov - FCM Campina dsc06744 Liga Suporterilor Stegari
Copyright © 2010 - 2012 DIN1936.RO | Liga Suporterilor Stegari | Toate drepturile rezervate!
Licena Creative Commons Page Ranking Tool