Ce diferență!

Publicat in data de 30 ianuarie 2012 · Fara comentarii

După ce am citit interviul din ProSport cu actualul antrenor al Steagului, Marius Șumudică, a fost pentru prima dată în viața mea de “stegar” când am simţit că susţin un club mic, mic de tot. N-o fi câştigat Steagu’ trofee cu duiumul de-a lungul istoriei sale dar a avut ceva ce a ţinut loc trofeelor şi medaliilor pentru învigători, iar lucrurile astea m-au făcut să simt că susţin un club mare. Steagu’ a avut şarm, eleganţă şi gentlemeni. Ce cuvinte total atipice fotbalului, nu-i aşa? Ei bine, acum mulţi ani, fotbalul nu putea fi închipuit altfel decât legat foarte strâns de cuvintele menţionate mai devreme. A avut şi atunci “băieţi răi” dar, la naiba, chiar şi aceia erau dominaţi de stil şi pasiune pentru culorilor ce le apărau. Revenind la Braşovul prezentului, îl regăsim cufundat în ceva de neînţeles. Antrenat de un tip care face din “bagabonţeală” un titlu de glorie şi care îl admiră pe unul ca Giovani Becali, nu pot decât să mă las pe spate, să ridic privirea şi să privesc pozele cu echipa lui Ploeşteanu ori Proca pentru a realiza ce diferenţă e între Steagul de azi şi cel cu care am crescut şi pe care l-am descoperit în fotografii alb-negru. Ce diferenţă! Majoritatea veţi spune că vremurile s-au schimbat şi că nu e loc de comparaţii. Eu vă spun că atunci când vorbim despre fotbal, mereu e loc de comparaţii. Dacă se poate vorbi despre o evoluţie a modului în care fotbalul era jucat acum 40 de ani şi cum se joacă acum, de ce nu putem vorbi şi despre o evoluţie (sau involuţie?) a celor care-l practică, jucători şi antrenori? Probabil că fiind vorba de oameni, situaţia e un pic mai delicată şi de aceea unii refuză dialogul invocând eterna expresia “erau alte vremuri, nu poţi compara”. Diferenţa majoră dintre acele vremuri şi cele de acum este că în prezent sunt mult mai mulţi bani implicaţi în fotbal. Iar dacă banul e cel care a ajuns să dicteze (la nivelul întregii societăţi, nu doar în fotbal), atunci, din punctul meu de vedere, clar este vorba despre o stare de involuţie. Involuţia duce la răsturnarea valorilor care compun societatea sau o comunitate, permiţându-le unor oameni care acum 40 de ani n-ar fi avut nici o şansă să se facă remarcaţi, astăzi să fie cei care impun anumite trenduri. Şi lumea simplă, adică suporterii, pentru că despre fotbal vorbim la urma urmei, aderă la oameni şi fapte, cum spune vorba, după cum bate vântul. Amintiţi-vă cât de huiduit era Şumudică la Braşov, când a venit aici cu Rapidul, pentru ieşirile sale pe banca tehnică, şi gândiţi-vă cât de aplaudat este acum şi câţi “stegari” se declară fanii lui. Doamnelor şi domnilor, decenţa a părăsit clădirea! O victorie în faţa unei Astre aflată în 9 oameni şi un 4-0 cu o echipă care merge glonţ spre Divizia B au adunat mai multe comentarii de apreciere la adresa lui Şumudică decât întreaga campanie de calificare în semifinalele Cupei României realizată în toamna lui 2010 de Daniel Isăilă, fost jucător la Braşov şi “stegar” declarat. Probabil că, fiind “stegar”, lumea aştepta de la Isăilă să ducă o echipă decimată serios în pauza competiţională direct pe podiumul primei ligi. Cât de schimbători sunt suporterii (o parte din ei, nu toţi) şi cât de nerăbdători şi critici se dovedesc în relaţia cu cei ca ei, “stegari”, care încearcă să ducă clubul ăsta spre onoarea pierdută. O altă celebră expresie, “atâta vreme cât Şumudică îşi face treaba, nu mă interesează”, pentru mine nu înseamnă nimic. N-are a face cu faptul că tipul e rapidist (deşi, fie vorba între noi, profesionismul pe care îl tot invocă domnul antrenor ar trebui să-l facă să fie mai cugetat în declaraţiile de amor)pur şi simplu îmi displace antrenorul echipei mele că are apucături pe care le detest. În rest, să fie pace în lume.