Greu de ucis

Publicat in data de 11 iunie 2010 · 1 Comentariu

În rolul prinicipal, Gheorghe Şerbănoiu.

Greu de ucis 1 În 1974 eroul nostru evolua pentru Steagul Roşu Braşov. În luna octombrie a acelui an, în meciul din Cupa UEFA, Steagul Roşu – Beşiktaş Istanbul, “stegarii” se văd conduşi la general cu scorul de 2-0. Abia în minutul 86 al meciului reuşesc braşovenii să deschidă scorul. Mai era nevoie de un gol pentru a duce confruntarea în prelungiri. Vine repede, în minutul 88. Gheorghe Şerbănoiu (Ghiţă pentru apropiaţi) trimite un şut care năluceşte plasele. Ruga fanilor a fost ascultată, dar Ghiţă îşi dorea mai mult aşa că, în minutul 90, cu o fandare demnă un vals neconveţional, agaţă izbăvirea rotundă şi o trimite pentru a treia oară în plase consfinţind plăsmuirea unei minuni în iarbă. Greu de ucis 2 În anul 1980 eroul nostru evolua pentru Politehnica Timişoara. În luna iunie a acelui an, Poli înfrunta la Bucureşti, pe stadionul “23 august”, Steaua în finala Cupei României. În minutul 25 steliştii deschid scorul şi se văd deja câştigători ai Cupei. Doar joacă acasă. Numai că în 11-le timişorean se regăseşte şi unul din artizanii “Minunii cât Tâmpa”, care insuflă colegilor săi acelaşi spirit combativ ca şi în urmă cu şase ani. “Poliştii” egalează în minutul 43. Meciul este unul crâncen şi se intră în prelungiri. Trec şase minute şi Poli marchează golul de 2-1 care le asigură încrustarea numelui pe trofeu. Ghiţă a fost magistral. Greu de ucis 3 Suntem în anii ’90. Eroul nostru se retrăsese din fotbal de ceva timp şi emigrase în Germania. Într-o seară, una ce părea la fel ca oricare alta, Ghiţă este înjunghiat în apartamentul său chiar de către soţia sa. Motivul care a condus-o spre săvârşirea unei asemenea fapte era gelozia. Ghiţă al nostru cade mai întâi în genunchi şi privind în gol parcă-l vede şi aude pe Proca cum urla “haideţi, haideţi că se poate! Mai sunt doar cinci minute!”. Cade apoi pe o parte şi înainte să închidă ochii simte iar vuietul stadionului cum îi trece prin tot corpul la marcarea celui de-al doilea gol cu turcii. În acest timp, ea se aruncă de la etaj pentru a nu suporta consecinţele acţiunii sale. El, închide ochii şi se vede din nou pe “23 august” ridicând Cupa deasupra capului. Nu, el nu poate să moară, el este omul care a creat minuni într-o eră când nimeni nu mai credea în ele şi care a câştigat o Cupă contra sistemului. Sufletul lui de luptător, călit în lupte cu un destin potrivnic, nu poate fi sfâşiat de o lamă, oricât de ascuţită. Şi se ridică.