Pază şi protecţie
Publicat in data de 3 august 2010 · 19 Comentarii
Am lăsat să se mai aşeze un pic atmosfera de după meciul cu “U” Cluj pentru a putea scrie la rece şi lucid despre un fapt care îşi face, din păcate, din ce în ce mai mult simţită prezenţa pe stadionul nostru. Acest fapt constă în modul în care “stewarzii”, în fapt membrii unei firme de pază, înţeleg să aplice cele două noţiuni din titlul articolului la meciurile de acasă ale Steagului.
1. Angajaţii firmei de pază de la stadion prezintă lipse crunte de cunoaştere a felului în care trebuie să se comporte cu mulţimea. E vorba aici în special de “relaţia” lor cu galeria echipei FC Braşov.
2. Aceste cunoştinţe lipsă pe care ei le posedă din plin se manifestă astfel:
- brutalitate: cel mai recent caz este cel petrecut la meciul cu “U” Cluj de duminică. După marcarea golului de 3-1, Chipciu împreună cu ceilalţi jucători au venit a gardul galeriei pentru a sărbători reuşita împreună cu fanii. Fanii au fost trataţi de cei de la pază cu pumni, coate şi ameninţări. Motivul? Bucuria avaria poate avaria gardul. Priviţi clipul de mai jos. Derulaţi la minutul 3 şi opt secunde. Apoi priviţi cum cei de la pază intervin de parcă suporterii ar fi sărit la gard nu să se bucure ci să lanseze un atac cu bombe asupra jucătorilor. Cazul acesta e cel mai recent, dar, din păcate, nu e singular.
▶
- ameninţările: totul a depăşit de multă vreme sfera stadionului ajungându-se la ameninţări care, pesemne, se vor împlini “atunci când vă aşteptaţi mai puţin”. Replici de genul “te prind eu pe stradă când eşti singur”, “vă aranjăm după meci” sau “tu vrei să mai intri vreodată pe stadion?” fiind doar câteva exemple.
- incitările: nu de puţine ori (când dracu’ se întâmplă oare ceva rău de puţine ori?) aceiaşi “domni” profită de poziţia privilegiată (în faţa galeriei) pentru a-i provoca pe suporteri să reacţionez violent prin gesturi în care anumite cântece sunt luate în derâdere sau fanii sunt ironizaţi pentru modul în care se manifestă.
Aceşti “domni” cu meserii dubioase trăiesc, sărăcuţii, cu impresia că bastonul îi face mai bărbaţi. Sunt “puternici” doar în haită şi atacă suporterii aflaţi departe de grup. Nu e de mirare un astfel de comportament. Ei nu pot sta şi privi dacă într-adevăr oamenii ăia care “habar n-au să cânte”, vor să facă ceva rău sau nu. La ei pumnul primează în faţa judecăţii raţionale.
Se pare că pe violenţa lor nativă mai există anumite motive pentru care ei reacţionează aşa. Se zice că manifestările pirotehnice de sezonul trecut ale galeriei braşovene au atras amenzi asupra clubului ce au fost plătite din salariile firmei de pază. Cum ar veni, clubul i-a taxat financiar pentru că nu au fost vigilenţi în depistatare torţelor şi fumigenelor înainte ca ele să fie aprinse. Dacă ei nu s-au gândit ca în contractul încheiat cu clubul să stipuleze o clauză prin care sunt absolviţi de vină în situaţii de genul ăsta, noi nu vedem nici un motiv să ne cerem iertare pentru faptul că au luat mai puţini bani din cauza noastră.
Nu ne pretăm la ameninţări, dar “domnii” de la “pază şi protecţie” pot fi siguri că totul se va întoarce împotriva lor. Abuzurile, aroganţa, ameninţările, trivialităţile şi excesul lor de zel a umplut paharul răbdării noatre.
Fac si ei ce pot… pai la intelectul si educatia lor… ori anagajati ca sclavi la o firma de paza ori pe camp la cartofi!! Un bun exemplu ca educatia e vitala in viata sau risti sa ajungi ca ei un urangutan cu frustari de taran, ca sa fac si o rima ca oricum ei nu inteleg.
Problema e ca violenta genereaza si mai multa violenta! Nici asta nu-i duce capul sa inteleaga… pana cand se va rabufni…
Bine spus ba “Paza si Protectie”!!! Cretinii aia nu inteleg ce cauta ei acolo, care e rolul lor!!! Fiind in mare parte handicapati mintal daca le zice sefu lor, la fel de retardat, sa spele pe jos.. asta fac!!!
ce dracu credeau ca vrem ma sa facem?? sa-l batem pe jucator ca a dat gol??? sa intram in teren sa suspendam meciu??? baaaa cat de idiot sa fi???? a venit jucatoru sa se bucure cu noi.. d-asta a si venit, sa il salutam la gard!!!! Normal trebuia noi sa chemam jandarmeria si sa depunem urgent plangere penala pentru agresiune!!! Inca nu e prea tarziu… idiotii au mai fost si filmati si au aparut in tv!!!!!! Oricum nu fac decat sa ne inraiasca, o sa vada ei ca nu termina aici…\:d/ \:d/ \:d/ \:d/
Pacat de multi baieti de la paza, dar au cativa instigatori(in genul aluia ce ne flutura torta prin fata la meciul cu Rapid) care ar trebui sa fie mai relaxati la meciuri, ca nu e un teren de razboi.
Tin minte meciul din cupa cu Vaslui sau meciul cu Cfr, au fost baieti de nota zece cei de la paza,din aceasta cauza nici nu prea pot sa le sar in cap multora. Dupa aceea ceva s-a schimbat si in atitudinea lor. Variatia asta este la fel precum cea a conducerii clubului, ba sunt corecti ba incep sa isi bata joc de orice. Acum probabil vor sa fie in ton cu conducerea care pur si simplu face orice sa indeparteze suporterii de la stadion.
Sa nu uit sa o mentionez si pe stimabila cu vesta fosforescenta de la intrarea la trib.1 si peluza care la fiecare ploaie iti cere sa te descalti.
La final am un mesaj pentru toti cei care se ocupa acum de clubul nostru drag: la mai mare!! nu va opriti doar la ce ati facut pana acum, mariti preturile la bilete abonamente, mobilizati firma de paza sa dea si cu spray de acum incolo, nu mai permiteti accesul oamenilor cu steaguri cu stema clubului pe stadion… pardon asta deja a incercat sa faca muierea aia de la intrare.
Daca nu se schimba ceva, probabil multi dintre noi o sa ne salutam in modul urmator: ne vedem la urmatorul meci, din deplasare!
Au fost de treaba pentru ca eram multi la meciurile alea. Cand suntem 50-60 atunci isi dau in petec.
Toata lumea se crede importanta. Pistruiata aia face gat , ca o apara baietii de la paza.
Nu pot sa neg ca unul sau doi dintre ei nu is baieti de treaba , dar sunt vreo 3 care probabil cauta vreo promovare: cel cu care ai avut conflict la sfarsitul meciului , cel inalt cu care a vorbit nitu si capu’ de afis , pe care il stim cu totii…Honda/Suzuki/Yamaha jacket.
Parol!
Daca ma pui sa aleg intre un meci de acasa si unul din deplasare, nu imi este greu sa ma decid.
Daca s-a inceput in felul acesta inca de la prima partida, e trist ce va urma.
Folosirea cuvintelor licentioase este interzisa. Haideti sa pastram totul o discutie civilizata.
trebuie intelese unele maimute de la paza,steroizii le-au distrus si ultimul neuron si ala care era in concediu.dar cu siguranta uni dintre ei cand merg prin oras se uita peste umar.
P.S am o dedicatie pt,domnu in jacheta de pieeeellleee ”Taranu e pe camp,taranu e pe camp,ura lelita mea,TARANU E PE CAMP!!!!!”
Cam asa ar trebui sa facem si noi.
http://www.youtube.com/watch?v=fHcKEd56siA&feature=related
Manu, te rog s-o nu dăm bălării.
@Razvan
Nu neaparat,acolo se vede legatura intre suporteri,relatia dintre ei,unitatea.
Daca ei folosesc forta asupra ta,tu de ce sa nu faci la fel?Ok,mergi pe stadion,te comporti civilizata dar daca te calca pe bec de ce sa nu-l calci si tu,doar e democratie,nu?Nu se rezolva totul cu violenta dar uneori e necesara
Faceti diferenta la meciul din cupa cu Vaslui in retur s-a aruncat asupra jandarmilor cu betele de la steaguri si tin minte ca unul a primit un bat un cap dar nu au intervenit in forta si-au pus doar castile sa fie pregatiti in caz ca primesc ordin sa ne execute :)) )))))atata tot, dar atitudinea firmei de paza lasa de dorit instiga si daca iese ceva scandal cheama jandarmii pentru ca tot faleria este vinovata lasa frate omul sa se bucure la gol doar nu se pleca cu gardul acasa dar din pacate asta e situatia.Daca suntem uniti nu cred ca isi permit sa vina sa loveasca pe cine vor si sa ameninte trebuiau filmati atunci orice televiziune de sport ar prelua imaginile.Fara suparare dar aici la noi nu exista frica de galerie fac ce vor gorilele.La noi in galerie suntem tineri pana in 30 de ani in alte galerii ati vazut ce malaci sunt crezi ca s-ar pune un cap de guma cu unul de 100 de kile dar la noi isi permit ia sa fim toti cat china nu ar mai indrazni dar asa se dau mari.Dar buturuga mica rastoarna carul mare.Eu tin minte la un meci Dunarea Giurgiu-Petrolul Ploiesti ce bataie a iesit intre jandarmi si ploiesteni.Asta nu am sa uit un jandarm era cu casca baston scut ce echipament mai au aia si un suporter de la petrolul doar cu mainile goale si ce pumni dadea ala frate jandarmul se apara cu scutul :)) )
A nu se confunda jandarmii, care au o anume pregatire ca si oamenii care ii conduc… cu firme private de paza care sunt notorii pentru ca angajeaza orice vagabond cu cat mai multi muschi si cat mai putini neuroni!!!!!!!! In multe cazuri aceste firme angajeaza chiar oameni care nu sunt in stare sa intre in jandarmerie, din cauza educatiei (lipsa bacalaurat) sau picarea testarii pshihologice!
Ce s-a intamplat la meci se cheama Agresiune si se pedepseste PENAL! In cel mai bun caz se poate interpreta exces de zel/abuz in serviciu! Dupa parerea mea nu e nevoie sa se raspunde cu forta (desi este eficient…) e de ajuns sa se adune ~10 plangeri penale pentru ca accea firma sa fie anchetata si sa-si piarda toate licentele (cel putin temporar)!
Succes!
da, ne-am gandit si la solutia asta..dar iti trebuie probe video, care inafara de aceasta e greu de obtinut. Intradevar , una si buna dar platesc o gramada de bani in instanta ca sa ma judec cu ei si poate-l pierd ca poate patronul lor are niste pile.
Asta ar trebui sa facem cu firma asta de paza..sa adunam 10 plangeri sau mai multe ! sa scapam de ei !
@Leone: Îmi place unitatea de care au dat dovadă fanii respectivi. Mă refeream că la noi dacă ar fi să se întâmple ceva de genul ăsta, mulți ar asista pasiv.
@Pes10: Corect, jandarmii au o anumită pregătire. Cei de la pază în schimb… jale. Mersi de sugestii.
Din nou unele confuzii! A nu se confunda Plangerea penala, respectiv plangere catre parchet sau politie sau chiar jandarmi in acest caz… cu actionarea in instanta!!! Nu e nevoie de procese, adunare de probe, diferite costuri etc doar de plangeri depuse la autoritati… care sunt apoi OBLIGATE sa deschida o ancheta (pt plangeri de agresiune se vor suspenda toate licenteele firmei!!) iar in urma anchetei se va incepe urmarirea penala sau nu (asta va intereseaza mai putin pe voi si mai mult pe autoritati… deja la punctul asta va fi foarte greu pentru aceea firma sa revina pe stadion)!
Sa ii vedeti acum la meciul cu steaua , la golurile pe care le vom da, vor fi mai multi in peluza si nu o sa mai aiba asa mare tupeu baietii sa sara…
violenta genereaza la randul ei violenta. Noi suntem putini , asta-i marele pacat.
Toată lumea în peluză!!! Forza STEAGU!