Remember Espanyol Barcelona
Publicat in data de 16 februarie 2011 · 3 Comentarii
Dacă aţi fi trăit acum 44 de ani, în momentul ăsta ar fi trebuit să fiţi deja la stadionul “Tractorul” pentru a fi siguri că prindeţi un loc în tribună la returul cu Espanyol Barcelona. Meciul urma să înceapă la orele 15.
După 1-3 în turul din Spania, “stegarii”, antrenaţi de Silviu Ploeşteanu, trebuiau să dea tot ce aveau mai bun pentru a se califica. Pe vremea aceea nu era regula golurilor marcate în deplasare. De altfel, după cum veţi vedea în clipul de mai jos, este o greşeală a comentatorilor, cum că dacă regula aceea ar fi existat în 1966 Steagu’ s-ar fi calificat. I-am bătut pe spaniolii 4-2, am pierdut la Barcelona 1-3, faceţi voi calculele.
La aceeaşi diferenţă de goluri urma să se joace un al treilea meci, de baraj.
În clipul de mai jos aveţi doar secvenţe din prima repriză. Stadionul “Tractorul” arhiplin (Tineretului era în renovări), oameni prin copaci, minge cu şiret, “stegarii” în alb, terenul autentic, “Hai Steagu’ !”, auzindu-se din tribune şi 1-1 la pauză.
▶
Meciul s-a încheiat cu 4-2 pentru noi, în afară de Pescaru, Ivăncescu a reuşit o dublă şi Goran a făcut 4-2 în minutul 80. Căpitanul echipei a fost Nicolae Campo. A urmat un al treilea meci, tot la Braşov, în care spaniolii se impun cu 1-0 (din păcate, Sterică a gafat-o urât de tot la golul lor). Dacă ne calificam, am fi jucat în sferturile Cupei Oraşelor Târguri, ediţia 1965/66, cu FC Barcelona. N-a fost să fie.
Tags: espanyol barcelona, liga suporterilor stegari, steagul rosu brasov
S-ar fi calificat Espanyol Barcelona, daca exista regulamentul de acum. Precis a gresit Olaianos cand comenta atunci pe moment.
A avut un puseu de entuziasm și a greșit. Nu-i ăsta mare bai. Bine că măcar avem fragmentul ăsta din acel meci legendar.
Da, bine spus. Iti face mare placere cand te uiti la astfel de reluari, si vezi ce stadioane arhipline erau pe vremea aceea.