Un 0-3 văzut din peluză

Publicat in data de 10 martie 2011   ·   10 Comentarii

Nu cred că are rost să pierdem timpul cu prea multe povestiri de pe drum sau alte nebunii, așa că am să trec direct la subiect. După aproximativ 4 ore de mers cu mașinile, iată-ne ajunși la poarta stadionului Steaua, aproximativ 19:30, moment în care am plecat spre peluză. După un control corporal amănunțit și alte tehnici de intimidare de genul “nu ai buletinul la tine, nu intri la meci”, “nu aveți voie cu mașinile la stadion, lăsați-le la Aviatorilor sau Plaza”. Într-un final am reușit să mergem spre casa de bilete, ca să putem intra cât mai repede în stadion. Meciul începuse deja, îl vedeam la televizorul unei angajate de la casa de bilete, care parcă nu avea niciun chef să tipărească cele 40 de hârti colorate, fără de care nu aveam cum să vedem meciul pe viu. În fine. După aproximativ 30 de minute au fost gata biletele și am încercat să ajung cât mai repede la ai noștri, care nu mai aveau răbdare. Din afară se vedea un nor de fum gros care se ridicase deasupra peluzei gazdelor, fapt care creștea și mai mult mâhnirea în mine, nu am înțeles niciodată cu ce drept niște simpli angajați ne pot șicana în halul ăsta. Dar ca suporter ești obligat să înduri, într-un final reușim să trecem peste toate, împărțim biletele, după care urmează un alt control corporal și intrarea în stadion (foarte greoaie procedura dealtfel). În orice caz în minutul 25 am reușit să intrăm toți pe stadion, am pus steagurile pe gard și am inceput să cântăm, să ne desfășurăm, să purtăm echipa spre victorie. Nu puteam să nu mă uit la teren, pentru că ceea ce vedeam mi se părea cel puțin ciudat. Mă simțeam ca și cum jucam un meci acasă cu o echipă de liga a 2-a, Steagu’ reușea să domine mijlocul terenului, iar gazdele se chinuiau să lege 2-3 pase. La scurt timp practic s-a și marcat primul gol, deși venit firesc pe fondul unui joc foarte bun făcut de băieții noștri, toată lumea din jurul meu a înnebunit, e greu să vă descriu ce au trăit cei din sectorul nostru la acel gol, dar totuși la 2-3 minute după aceea, când încă aranjam din nou steagurile căzute de pe gard, vine și al 2-lea gol la care cred că e suficient să vă spun că bucuria a fost dublă față de primul gol. Vedeam în jurul meu cum toată lumea se îmbrățișa cu toată lumea, practic și pe mine mă îmbrățișau oameni pe care nu am avut ocazia să-i cunosc așa de aproape până la meciul de ieri. Era deja minutul 40 când lumea a reușit să se liniștească pentru a ne aduce aminte de ce am venit până la București de fapt. Nu știu câte grade erau afară, dar cei de lângă mine erau deja la bustul gol deși începuse o ninsoare ca în povești, care parcă nici nu ne lăsa să ne mai uităm la meci. Vreau să vă spun că am cântat tot meciul, nu am auzit nicio clipă suporterii gazdelor și asta în ciuda faptului că eram doar 40 de suflete. Telefonul îmi venea să îl arunc, suna încontinuu, dar m-am stăpânit și am reusit să vorbesc cu toată lumea câte 2-3 cuvinte. Despre repriza a 2-a nu pot să vă mai spun mare lucru, deși înghețasem până să intru pe stadion, acum îmi era cald când tot terenul era acoperit cu zăpadă. Nu ne-am oprit din cântat, din sărit și din aplaudat decât în momentul în care ne-am suit în mașini, adică la 3 sferturi de oră după terminarea meciului. Să revin totuși la repriza a 2-a, recunosc că nu am mai putut să fiu foarte atent, concentrat fiind pe ceea ce cântam, simțeam deja că meciul era câștigat, echipa noastră a jucat fantastic și trăiam cu impresia că nicio echipă nu ar putea să ne bată într-o zi ca asta. În acel moment se mai punea doar problema scorului care a fost majorat de Oros în mod firesc zic eu, tinând cont de numărul mare de ocazii pe care jucătorii noștri le-au avut pe tot parcursul meciului. Se termină 3-0 pentru Steagu, iar momentul care a urmat îmi va rămâne cu siguranță întipărit în memorie pentru tot restul vieții, jucătorii au venit la gard, s-au luat de gât toți și au început să sară și să cânte alături de noi. Deși totul a durat practic ceva mai bine de 4 ore (controale, cumpărat bilete, meciul în sine și drumul de întoarcere spre mașini), încă trăiesc cu impresia că totul nu a durat mai mult de 5 minute. Ce a urmat la întoarcere rămâne să vă imaginați singuri, eu doar v-am expus pe scurt unele dintre cele mai frumoase “5 minute” din viața mea de stegar.Asta da meci, asta da seară. Veniți pe stadion și încurajați echipa indiferent de rezultate, locul din clasament sau divizia în care evoluează pentru că în Brașov există doar STEAGU’.

Tags: deplasare steaua, fc brasov, liga stegarilor, steagul rosu