Unu, doi, trei, şi…

Publicat in data de 2 august 2010   ·   2 Comentarii

Victorie! 3-1 contra “studenţilor” clujeni în primul meci din acest sezon pe propriul teren. Norocul meu că pot scrie şi nu trebuie să vă povestesc cu vocea meciul de duminică seară căci altfel trebuia să vă iau cu mine pe stadion şi să-mi găsesc glasul pierdut undeva între “Dependent de Steagu’ sunt” şi “Goooooool!!!”. Fain slogan mai avea acu ceva ani o televiziune care acum nu mai există: “Nu e ironic faptul că ceea ce e ne umple viaţa se numeşte GOL?”. Ba, aş zice, e al naibii de ironic. Dar e şi cea mai dulce ironie care există pe faţa pâmântului. Revenind la meci. Golul de 1-0 s-a “văzut” din peluză doar graţie plasei care se scutura şi a Tribunei a doua care şi-a aruncat umbrele în aer pentru a celebra reuşita căpitanului Ilyeş. Probabil ar trebui să luăm în considerare varianta de a veni la meci cu binoclu din acela ca la operă. Glumesc, desigur. Cine alege să vină în peluză ştie din start că nu va vedea mare lucru din meci. În schimb îl va simţi, cu riscul de a-i irita pe cei care iau loc la T1 sau T2, la un cu totul alt nivel. Spre exemplu, ştiam că îi dominăm pe clujeni prin prisma faptului că ori de câte ori mă uitam la Mincă, acesta stătea cu mâinile în şold. Poate că a stat a prea mult aşa pentru că egalarea “şepcilor roşii” a venit în ultimul minut al primei reprize. Când Niculescu  e pe teren o lovitură liberă ca cea din care a şi înscris e cam jumătate gol. Unu la unu aşadar la pauză, iar Niculescu ne-a dus în pragul unei crize de nervi. Subsemnatul chiar a şi trecut acel prag. După pauză era clar că suntem peste ei. S-a văzut în jocul băieţilor o dorinţă şi o determinare ce am dori-o eternă.  Golul lui Cristi Ionescu a la Hagi ’94 a avut o desfăşurare stranie. După ce mingea a ajuns la Cristi, acesta a mai făcut câţiva paşi cu ea la picior şi mulţi din cei de la peluză l-am pierdut după ambulanţa parcată în faţa noastră. S-a văzut brusc mingea cum a ţâşnit parcă din parbrizul maşinii şi cum a scuturat de apă ploii plasa porţii. Era 2-1 pentru noi şi delirul se simţea ca acasă. La golul de 3-1 mingea a circulat pe traseul Năstăsie via Hadnagy cu “cap de line” la Chipciu, omul meciului (pasator decisiv la primul gol). Un dribling scurt în careu, şut la colţul lung, mingea sărută bara şi apoi plasa. Pentru ca sărbătoarea să fie completă, Chipciu s-a eliberat de tricou şi a ţâşnit să petreacă prima lui reuşită din sezon cu galeria. De menţionat pentru a evidenţia entuziasmul tânărului, dar oarecum veteranului Mihăiţă Chipciu (joacă la Steagu’ din 2007), ar fi momentul schimbării. Acesta pur şi simplu nu mai ştia pe cine să salute prima data. Pâna la urmă a onoarat T2, apoi fanii de la T1, pentru a sfârşi cântând alături de galerie.  Bravo, tinere! Un alt lucru demn de menţionat este relaţia dintre cele două galerii. Clujenii s-au deplasat în jur de 150 susţinându-şi echipa pe toată durata meciului. Rând pe rând cele două galerii şi-au arătat respect aplaudându-se reciproc după încheiere unui “recital”. Aşa da! Cinste “uiştilor” şi succes mai departe! Despre “băieţii de la pază” voi scrie într-un articol viitor. În final, Steagu’ ca metaforă a vieţii. ▶

Tags: fc brasov, liga 1 2010-2011, u cluj